Apartamente în Sukosan Portul de aur aflat într-un golf larg, la numai 10 km distanţă faţă de Zadar În localitatea Sukošan turismul a început să înflorească la sfîrşitul secolului al XIX-lea. Odată cu apariţia a numeroase apartamente luxoase de închiriat, apartamente studio şi pensiuni, Sukošan a devenit o adevărată Mecca, în special pentru turiştii gemani şi cehi, care au numit plajele din zonă „paradisul copiilor“. În Sukošan puteţi admira numeroase monumente culturale, dintre care se remarcă Palac, care este reşedinţa de vară a arhiepiscopului şi Biserica Sv. Kasijan, iar marina sa numită Dalmacija este paradisul marinarilor. Pentru cei care iubesc vacanţele active, Sukošan este cu siguranţă o destinaţie de neocolit. Aici, datorită naturii mediteraneene minunate care învăluie atmosfera cu mirosul plăcut al plantelor medicinale, posibilităţile pentru a face plimbări, pentru alergări şi mers pe bicicletă sunt numeroase. Apele cristaline şi curate ale mării ademenesc iubitorii de windsurfing şi scufundări. Dacă vă aflaţi în Sukošan, profitaţi de moment pentru a participa la unul dintre tururile de rafting organizate pe râul Zrmanji. Localitatea abundă în unităţi de cazare privată aflate de-a lungul coastei, iar proprietarii apartamentelor private, apartamentelor studio, caselor de vacanţă şi camerelor vor însoţi cu plăcere orice turist curios să participe la pescuit nocturn „la lumina lămpii“ sau „la plasă“ . Dacă până acum nu aţi întâlnit aceste concepte, vă putem oferi ocazia să descoperiţi misterul lor şi să aflaţi că ele sunt metode de pescuit foarte populare şi cu o lungă tradiţie în aceste locuri, aşa încât o astfel de experienţă ar fi păcat să fie ratată.