Apartamente în Split Split, centrul cultural și regional al Dalmației Split este cel mai mare oraș de pe coasta adriatică, aflat pe peninsula Split (Marjan) chiar în inima Dalmației.Partea centrală a orașului găzduiește unul dintre cele mai bine păstrate palate antice, cel al lui Dioclețian din secolul al IV-lea e.n., care este inclus în patrimoniul UNESCO din anul 1979, fiind un exemplar unic în lume. Orașul Split este o destinație turistică extrem de atractivă datorită ofertei bogate menită să mulţumească și pe cei mai exigenți dintre turiști. Oferta de cazare din Split este bogată și constă în hoteluri, moteluri, apartamente și camere private, locuri de campare, docuri și cazare charter. Orașul Split are un bogat iz istoric care poate fi simțit printr-o simplă plimbare pe străzile orașului, dar și vizitând numeroasele muzee și galerii. În oferta culturală a orașului, pe lângă teatre, muzee, galerii și cinematografe, amintim evenimentul cultural Splitsko Ijeto care este, prin tradiție, bazat pe spectacole de operă, teatru și balet din întreaga lume. Palatul lui Dioclețian găzduieşte toate aceste evenimente, oferind scena și acustica perfectă. Pe lângă acestea, mulți turiști se vor bucura de numeroasele plaje care se întind de-a lungul coastei peninsulei. Una dintre cele mai frecventate plaje este plaja cu nisip Bacvice, unde trebuie să încercați jocul tradițional din Split numit picigin. Pe plajele învecinate Kasjuni, Ovcice, Znjan şi Kastelet vă puteți bucura de o largă ofertă de servicii care vă vor face vacanța în Split de neuitat. Oferta culinară din Split este completată de o vinotecă. Vă recomandăm să gustați cele mai bune vinuri din această zonă viticolă. Pentru vacanțe active există o largă varietate de cluburi şi organizații sportive, precum și numeroase excursii care vă sunt la dispoziție. Numeroase cluburi de noapte oferă generației tinere o viață de noapte de neuitat.