Apartamente Sinj, Trilj şi Klis

Apartamente în Sinj, Trilj şi Klis

Orașul Split și regiunea dalmată ai cărei bravi „alkari” au alungat turcii

      Nici iernile geroase și nici verile toride nu răpesc frumusețea acestui oraș și a locuitorilor săi, faimoșii alkari din Sinj. Sinj și-a câștigat renumele datorită festivalului Sinjska-Alka, care se desfășoară în fiecare an, în prima duminică din luna august. Jocul cavalerilor, în care numai bărbații originari din districtul Cetina pot participa și al cărui scop este atingerea centrului unui mic inel de fier aflat la o înălțime de 3,2 metri deasupra pământului, călare pe cal, la trap,a devenit un eveniment popular, aplaudat de turiștii care vin din întreaga lume să îl urmărească. Nu rataţi o vizită la biserica Maicii Domnului din Sinj, Stari Grad și Kamicak și o plimbare pe renumitele alei de castani care astăzi constituie circuitul de curse de la Alka, numărul de castani fiind egal cu numărul eroilor din Sinj care au fost trimiși pe câmpurile de luptă ale Primului Război Mondial.

Unul dintre cele mai noi orașe croate, care a beneficiat de sprijinul alkarilor din Sinj pentru a deveni oraș

      În timpurile moderne, Trilj a devenit un important centru comercial. Pentru iubitorii de natură, aventurieri și amatorii de drumeții, acest oraș liniștit de pe malurile râului Cetina este o destinație obligatorie. Datorită bucătăriei sale bogate și a gazdelor ospitaliere a devenit o destinație obligatorie pentru fiecare vizitator al zonei.

Munții și cetatea a căror îmbinare conectează Split de Zagora dalmată

      Aflat la doar 5km de Split, Klis vă oferă posibilitatea de a vă bucura de liniștea și pacea naturii neatinse de mâna omului, iar distanţa mică până la Split vă îngăduie să va bucuraţi şi de aglomerația urbană. Abandonaţi-vă în frumusețea naturală a orașului Klis, descoperiţi moștenirea sa culturală, și lăsați-vă sedus de bunătatea proprietarilor de apartamente, camere şi case de vacanță, care vă vor transforma vacanța în Klis într-o experiență unică și de neuitat.

Apartamente de închiriat în Sinj, Trilj şi Klis

Restrângeţi selecţia alegând din meniurile oferite:
Niciun rezultat.